IPJ Argeș informează: ”Pe 4 decembrie 2024 polițiștii Biroului de Investigații Criminale al Poliției Municipiului Câmpulung, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, au pus în executare 5 mandate de percheziție domiciliară în județul Argeș într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de fraudă informatică și fals informatic în formă continuată (17 acte materiale).
Astfel, polițiștii de investigații criminale, cu sprijinul specialiștilor criminaliști, au efectuat trei percheziții în municipiul Câmpulung și două în comuna Mioarele.
Din cercetări a rezultat că, în perioada 2023-2024, o femeie, sprijinită în activitatea infracțională de alte trei femei, ar fi transmis către o instituție de creditare nebancară, prin canale de comunicare și adrese de corespondență electronică, date informatice nereale cu privire la identitatea, statutul profesional, intenția și posibilitățile de rambursare, precum și documente care ar fi fost falsificate cu ajutorul unui sistem informatic, astfel încheind contracte de împrumut la distanță asupra cărora ar fi aplicat semnături electronice, obținând peste 460.000 de lei, de care ar fi dispus în mod personal.
4 persoane au fost conduse la sediul Poliției, în baza mandatelor de aducere emise în cauză.
După administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, a unei femei de 46 de ani din comuna Mioarele, urmând ca astăzi, 5 decembrie, să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii activități infracționale”. (Foto: Arhivă – descriptiv)
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.