Update, ora 12:20
Cele două persoane decedate erau ginere (34 de ani, din Pitești) și soacră (54 de ani, din Rătești). Tragedia a avut loc în casa soacrei. Cei doi au fost găsiți decedați de către fiica, în vârstă de 32 de ani, a proprietarei, soția bărbatului. Acesta a lăsat în urmă o soție îndurerată și un copil.
Update, ora 11:40
Poliția Argeș transmite: ”Două persoane decedate, în urma unei posibile intoxicații, în comuna Rătești.
În această dimineață, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au intervenit în comuna Rătești, satul Furduești, în cazul a două persoane găsite decedate, posibil intoxicate cu gaze de ardere incompletă.
Din nefericire, echipajele medicale ajunse la fața locului au constatat decesul a două persoane: o femeie în vârstă de 54 de ani din Rătești și un bărbat în vârstă de 34 de ani din Pitești. Nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea acestora.
Conform primelor cercetări, pe corpurile victimelor nu au fost observate urme de violență, acestea fiind transportate la unitatea medico-legală pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.
Pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului, a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni”.
Update, ora 11:10
Cei doi au fost găsiți decedați, în paturi diferite, într-o încăpere a casei, în care funcționa o sobă pe gaz.
Știrea inițială, ora 10:25
Două persoane au fost găsite decedate într-o locuință din comuna argeșeană Rătești, posibil intoxicate cu monoxid de carbon.
ISU Argeș informează: ”Am fost solicitați să intervenim în comuna Rătești, satul Furduești, în cazul a două persoane posibil intoxicate.
La locul solicitării intervin pompierii de la Detașamentul Bradu cu un echipaj SMURD de prim-ajutor calificat, alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Argeș.
Echipajele medicale au identificat două persoane, o femeie în vârstă de 54 de ani și un bărbat de 34 de ani, pentru care, din păcate, nu s-a mai putut face nimic. Acestea prezintă lividități cadaverice”. Vom reveni cu amănunte. (Foto: Arhivă – descriptiv)
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.