Azi-dimineață, polițiștii piteșteni s-au mobilizat ca urmare a unui apel primit prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 prin care o femeie solicita ajutor, apelul fiind la un moment dat întrerupt.
”Au fost făcute verificări complexe, în urma cărora s-a stabilit că apelul a fost efectuat din zona unui bloc de locuințe din municipiul Pitești (n.r. – cartierul Găvana), stabilindu-se și apartamentul în cauză, unde nu a răspuns nicio persoană.
Având în vedere rezultatul investigațiilor până la acel moment, a fost forțată intrarea în apartament, iar în interior a fost identificată o minoră de 17 ani, care a confirmat că a apelat la 112 pe fondul unui conflict cu concubinul acesteia, de 28 de ani, din Căteasca.
De asemenea, în interiorul apartamentului au fost descoperite urme de răvășire și pete de culoare brun-roșcat.
S-a stabilit că în acest interval bărbatul de 28 de ani s-a prezentat la o unitate medicală, acesta fiind conștient și prezentând mai multe leziuni prin înțepare (n.r. – cu un cuțit), din primele verificări stabilindu-se că acestea au rezultat în urma stării conflictuale cu minora de 17 ani.
Pentru ambele persoane au fost completate formularele de evaluare a riscului, conform Legii 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice. Pentru tânără nu au fost întrunite condițiile legale necesare emiterii unui ordin de protecție provizoriu, iar bărbatul s-a opus emiterii acestuia, astfel că ambele persoane au fost informate cu privire la drepturile pe care le au. De asemenea, le-au fost înmânate formularele pentru solicitarea unui ordin de protecție de la instanța de judecată”, informează IPJ Argeș.
Cei doi locuiau împreună în apartamentul respectiv, cu chirie.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.