Tânărul motociclist accidentat grav ieri, 12 august 2024, de un autoturism pe drumul județean 732B pe raza comunei argeșene Berevoești a murit. Decesul tânărului, care avea 22 de ani și care era din comuna Aninoasa (județul Argeș), a survenit la spital.

Șoferul autoturismului implicat în accident are 52 de ani și este din Berevoești.

Poliția a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. IPJ Argeș informează: ”În după-amiaza zilei de 12 august 2024 polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier în comuna Berevoești, în care au fost implicate un autoturism și un motociclist.

Din cercetările preliminare efectuate de polițiștii Biroului Rutier Câmpulung a rezultat că un bărbat de 52 de ani din Berevoești care conducea un autoturism pe DJ 732B pe raza localității sale de domiciliu, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, în timpul efectuării manevrei de întoarcere, a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă de un tânăr de 22 de ani din Aninoasa, care se deplasa în aceeași direcție de mers.

În urma impactului, motociclistul a fost preluat de un echipaj medical, fiind transportat la spital, unde ulterior a survenit decesul acestuia.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.

În cauză se efectuează cercetări conform articolului 192 din Codul Penal (n.r. – ucidere din culpă), pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier”. (Foto principal: Arhivă – descriptiv)

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *