Vineri, 19 iulie 2024, în jurul orei 21:00, polițiștii argeșeni au fost alertați în urma unui apel la 112 efectuat de o fată care plângea, fără să vorbească sau să dea alte detalii. Având în vedere potențialul ridicat de risc, au fost puse în mișcare resurse însemnate, dar în urma verificărilor s-a dovedit că solicitarea nu era una reală.
„În ziua de 19 iulie anul curent, polițiștii argeșeni au fost alertați în urma unui apel primit la Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 de la o fată, inițial neidentificată, care plângea, fără să vorbească. După încheierea apelului, numărul a fost reapelat, interlocutoarea răspunzând, însă fără a vorbi.
Deși persoana care a apelat la 112 nu a oferit date, a fost localizată zona de unde a fost inițiat apelul, respectiv o zonă din comuna Mărăcineni. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov, echipaje ale Secțiilor 1-4 ale Poliței Municipiului Pitești, precum și polițiști din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au desfășurat o serie de activități prin care a fost identificată persoana care a inițiat apelul: o minoră de 11 ani din Ștefănești, care ar fi efectuat apelul împreună cu o altă minoră, de aceeași vârstă, din Mărăcineni, nefiind într-o stare de pericol, cele două considerând că fac o glumă.
În urma verificărilor efectuate s-a luat măsura sancționării contravenționale a părinților celor două minore, conform Legii 61/1991R, pentru nesupravegherea minorelor. De asemenea, au fost sesizați reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, pentru a se stabili dacă se impun măsuri de consiliere sau de protecție socială.
(…) Apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgență 112 sau transmiterea de mesaje abuzive la numărul 113 ori la numărul 114 se sancționează cu amendă de la 1.000 de lei la 2.000 de lei sau cu prestarea de la 100 de ore la 200 de ore în folosul comunității”, informează Poliția Argeș.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.