Vlad Voiculescu (USR), fost ministru al Sănătății, în prezent europarlamentar, a câștigat în primă instanță, la Tribunalul București, procesul pe care i l-a intentat PSD-ului.

„Pentru minciunile oribile la adresa mea – cele cu „miliardul furat din vaccinuri” – PSD este obligat de instanță să îmi plătească despăgubiri în valoare de 25.000 de euro cu titlul de daune morale.

Mai mult, instanța obligă pârâtul să retragă postările mizerabile de pe Facebook și să publice pe propria cheltuială dispozitivul prezentei hotărâri, după rămânerea sa definitivă, în două publicații de circulație națională, pe site-ul pârâtului PSD și pe rețelele de socializare Facebook și Telegram.

Mulțumesc, avocat Elena Vladu!”, transmite Vlad Voiculescu.

PSD poate face apel în următoarele 30 de zile.

Amintim că în toamna anului trecut PSD a făcut pe pagina oficială de socializare a partidului afirmații defăimătoare la adresa foștilor miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă și a fostului premier Florin Cîțu. PSD i-a numit pe cei trei „infractori” în cazul banilor cheltuiți de stat pentru achiziționarea de doze de vaccinuri împotriva Covid-19.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Politică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *