Tronsonul 1 Craiova-Robănești (în județul Dolj), tronson cu o lungime de 17,7 km, al drumului expres Craiova-Pitești ar putea fi deschis circulației până la sfârșitul acestui an, potrivit ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu.

„S-a dat startul asfaltării pe tronsonul 1 al drumului expres Craiova-Pitești. Muncitorii asocierii de constructori români și turci vor avea de așternut asfalt pe 7 km din acest tronson cuprins între Craiova și Robănești.

Mobilizarea în șantier este bună, iar în paralel se efectuează lucrări la terasamente, taluzuri, poduri și pasaje.

Dacă se menține actualul ritm de lucru, sunt șanse reale ca pe acest tronson (cu o lungime de 17,7 km) circulația să fie deschisă până la sfârșitul acestui an (2024), cu cel puțin 6 luni mai devreme decât prevede termenul contractual (vara lui 2025)”, a anunțat ministrul Transporturilor cu puțin timp în urmă.

Amintim că lucrările pe tronsonul 1 Craiova-Robănești au fost reluate în octombrie 2023, la 10 luni după rezilierea contractului cu italienii de la Tirrena Scavi S.p.A. Noul antreprenor – asocierea Ozaltin Inșaat Ticaret Ve Sanayi AS (lider de asociere, din Turcia) – Strade Bauunternehmung SRL (din România) – Visio Construction Works SRL (din România) – și-a asumat că va finaliza lucrările în 18 luni, la o valoare de 439,29 de milioane de lei plus TVA (finanțare din fonduri europene nerambursabile).

CNAIR a reziliat contractul cu italienii pentru mari întârzieri: deși tronsonul ar fi trebuit să fie gata în 2022, stadiul lucrărilor la finele anului 2022 ajunsese la doar 57%.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *