Comasarea pe 9 iunie 2024 a alegerilor europarlamentare cu cele locale nu ar fi nedemocratică, susține Marcel Ciolacu, premier și președinte al PSD: „Cu adevărat, vă anunț că nu e nedemocratic. Belgia și Irlanda au anunțat că vor avea alegeri locale odată cu alegerile europarlamentare”.
Ionuț Moșteanu, liderul deputaților USR și parlamentar de Argeș, îl contrazice vehement. Moșteanu îl critică atât pe premier, cât și pe peneliști pentru intenția lor de a comasa alegerile: „Minciunile lui Marcel Ciolacu și ale PNL! Nu, niciunde în Europa nu avem o comasare a alegerilor locale cu cele europarlamentare anunțată cu trei luni înainte de alegeri. Ce vor să facă ei este un atac la democrație. Le este frică de nota de plată și își închipuie că vor câștiga alegerile la masa verde, prin diverse chichițe care să blocheze accesul la vot al românilor!
În Belgia – despre care vorbește Marcel Ciolacu – este vorba de alegeri federale, iar țara urmează o practică începută în 2014, când au stabilit ca alegerile federale să fie organizate în aceeași zi cu cele europarlamentare. Belgia este un exemplu de democrație, invers față de ce vor să impună PNL și Ciolacu în România. Se știe, din 2014, când au loc alegerile. Așa cum ar trebui să știm și noi, pentru primari.
A doua țară dată ca exemplu de Ciolacu, Irlanda, mai întâi a stabilit data alegerilor locale, apoi a informat Uniunea Europeană că este în favoarea alegerilor europarlamentare din 6-9 iunie, pentru că ar coincide cu data alegerilor locale. Nu au decis cu trei luni înainte de alegeri, după cum își imaginează ei că ar spune sondajele.
PNL, Marcel Ciolacu, se simte disperarea voastră! Anul acesta este anul în care veți plăti pentru tot dezastrul guvernării. PNL-iștilor, nimeni nu a uitat că ați crescut taxele peste noapte, nimeni nu a uitat că i-ați trădat pe români și ați adus PSD la guvernare!”.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.
Aloe Vera
2-02-2024, 13:36 la 13:36
Ba … s’avem pardon, mestere, ca’i fix pi viceversa !