În comuna argeșeană Merișani se va acorda, de la bugetul local, un stimulent financiar pentru fiecare nou-născut, în valoare de 2.000 de lei. Stimulentul va fi oferit în cazul copiilor născuți începând cu data de 1 octombrie 2023 inclusiv. 

Inițiativa le-a aparținut consilierilor locali de la USR (Mihail Laurențiu Ghilencia, Iulian Militaru și Viorel Alexandru Filip), în colaborare cu liberalii și consilierul independent din comună. Proiectul a fost aprobat în Consiliul Local Merișani.

„Stimulentul de 2.000 de lei va fi acordat pentru fiecare nou-născut ai cărui părinți domiciliază în localitatea noastră de cel puțin un an de zile. Este o inițiativă prin care dorim să ajutăm tinerele familii din Merișani. Sunt vremuri dificile, prețurile au crescut, iar noi avem datoria să ajutăm.

Le mulțumesc consilierilor locali că au votat și susținut acest proiect benefic pentru cetățenii comunei și îi rog ca pe viitor să îmi susțină și proiectul de aderare la ADI Transport și să aducem autobuzul 11 până în comuna Merișani!”, declară consilierul local USR Viorel Alexandru Filip (foto).

Condițiile pentru acordarea acestui stimulent financiar sunt următoarele:

-ambii părinți să aibă domiciliul în comuna Merișani, domiciliu stabilit cu cel puțin un an în urmă;

-copiii se află în îngrijirea părinților, nu sunt dați spre adopție sau plasament în altă familie;

-părinții nu au datorii la bugetul local al comunei Merișani;

-nașterea a fost înregistrată într-o maternitate din România.

Cererea va fi depusă în cel mult 45 de zile de la nașterea copilului la Compartimentul Asistență Socială al Primăriei Merișani, însoțită de următoarele documente:

-acte de identitate părinți;

-certificat/e de naștere copii;

-certificat fiscal eliberat de Primărie care să ateste că părinții nu au datorii la bugetul local;

-extras de cont, dacă se dorește virarea banilor în cont bancar.

Important: în termen de 60 de zile de la primirea stimulentului, părinții vor depune dovezi justificative (bonuri fiscale, facturi) care să demonstreze că au folosit banii în interesul copilului/copiilor. În caz contrar, li se va solicita să restituie suma încasată.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Administrație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *