Dacia a vândut 493.511 vehicule în primele 9 luni ale anului 2023, în creștere cu 16,7% față de perioada similară a anului 2022. În trimestrul al treilea Dacia a vândut 148.124 de mașini, cu 2,4% mai mult față de perioada similară a anului trecut, când marca înregistrase cea mai ridicată cotă de piață în perimetrul său de comercializare.

Cele 4 modele de referință ale mărcii au avut creșteri semnificative în primele 9 luni: Spring +40,6%, Sandero +18,3%, Duster +4,1% și Jogger +76,1%.

Cota de piață a mărcii Dacia în segmentul VP rămâne stabilă în Europa în primele 9 luni ale anului 2023, în ciuda scăderii ponderii canalului de vânzări către clienții particulari în ansamblul pieței europene (de la 44% la 40%).

Pe canalul de vânzări către clienții persoane fizice Dacia își confirmă locul al doilea la nivel european, cu o cotă de piață în segmentul retail de 8,4%, în creștere cu 0,8 puncte procentuale față de perioada similară a anului 2022.

Cele 4 modele de referință continuă să înregistreze tot mai mulți clienți

Vânzările modelului Dacia Sandero se ridică la 199.516 vehicule, în creștere cu 18,3% față de aceeași perioadă a anului precedent. Sandero își menține locul 1 în clasamentul celor mai vândute modele către clienții persoane fizice din Europa începând din 2017.

Cu 154.460 de unități vândute, Dacia Duster înregistrează o creștere de 4,1% față de aceeași perioadă a anului 2022 și rămâne cel mai vândut SUV către clienții persoane fizice din Europa.

Dacia Jogger a fost comercializată în 70.932 de exemplare în primele 9 luni ale anului, în creștere cu 76,1% față de perioada similară a anului 2022. Jogger se menține astfel pe prima poziție în topul celor mai vândute modele de segment C (exceptând vehiculele SUV) către clienții particulari.

Cu 44.262 de unități vândute, Spring înregistrează o creștere de 40,6% față de perioada similară a anului precedent și se menține în top 3 al celor mai vândute vehicule electrice pe segmentul de retail din Europa.

Creșteri pe toate marile piețe europene

Vânzările Dacia pe piața VP (Vehicule de Persoane) din Europa au crescut în intervalul de referință cu 19,6% (față de o creștere generală a pieței de 16,9%).

Cota de piață a Dacia în segmentul VP european a ajuns la 4,4%, în creștere cu 0,1 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului trecut, în pofida unui mix al canalelor de vânzări (Persoane Fizice/Persoane Juridice) defavorabil.

Pe segmentul său tradițional, cel al vânzărilor către clienții particulari, Dacia rămâne pe podiumul european, cu o cotă de piață de 8,4%.

În România vânzările Dacia se ridică la 36.069 de unități, în creștere cu 29,2%.

Cota de piață a mărcii în segmentul VP a crescut cu 3 puncte procentuale față de perioada similară a anului 2022.

În ceea ce privește vânzările pe canalul de retail (clienți persoane fizice), cota de piață a mărcii Dacia se ridică la 40,1%, în creștere cu 4,6 puncte procentuale față de primele nouă luni ale anului trecut.

Topul celor mai vândute cinci modele pe piața VP este ocupat integral de modele Dacia.

Fiecare model al mărcii este pe primul loc ca vânzări în segmentul său de piață.

În Franța Dacia a înmatriculat 118.495 de vehicule în primele 9 luni ale anului 2023, în creștere cu 23,2% față de perioada similară a anului 2022.

Cota de piață în segmentul autoturismelor (Vehiculelor de Persoane) a ajuns la 9,1%, în creștere cu 0,5 puncte procentuale și plasează Dacia pe locul 3 în clasamentul celor mai vândute mărci pe piața VP.

Pe piața de retail (vânzări către clienții persoane fizice) Dacia este cea mai vândută marcă din Franța.

Sandero este cel mai vândut model către clienții particulari și ocupă locul al 3-lea în vânzările pe piața totală.

Spring ocupă locul al doilea în vânzările de vehicule electrice, atât pe segmentul de retail, cât și pe ansamblul pieței.

Duster este cel mai vândut SUV pe segmentul de retail.

Jogger este cel mai vândut model de segment C către clienții persoane fizice.

În Italia Dacia a vândut în primele 9 luni ale anului în curs 66.160 de vehicule, în creștere cu 29,3% față de perioada similară a anului trecut. Cota de piață a mărcii este în creștere cu 0,3 puncte procentuale.

Dacia își menține prima poziție pe segmentul de retail, cu o cotă de 9,3% și cu două modele în top 3: Sandero pe locul 2 și Duster pe locul al treilea.

În Germania vânzările Dacia se ridică la 51.703 unități, în creștere cu 25,2% față de perioada similară a anului 2022. Cota de piață a mărcii în segmentul VP crește cu 0,2 puncte procentuale.

Dacia se situează pe locul 4 în segmentul de retail, cu 3 modele în top 15.

Sandero este al treilea cel mai vândut model din Germania către clienții persoane fizice, iar Duster ocupă locul al treilea în segmentul SUV pe același canal de vânzări.

Pe piața din Spania vânzările Dacia au crescut cu 23%, la 34.624 de unități în primele 9 luni din 2023. Cota de piață a mărcii este în creștere cu 0,2 puncte procentuale.

Pe segmentul de retail Dacia ocupă locul 4.

Sandero este cel mai vândut model pe piața spaniolă, atât pe ansamblul pieței, cât și pe segmentul de retail.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Economie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *