Doi bărbați au fost reținuți în cursul serii de 26 iulie de către polițiștii Biroului pentru Protectia Animalelor Argeș pentru uciderea unor animale.

În primul caz, polițiștii Biroului pentru Protectia Animalelor Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, au reținut un individ de 35 de ani din comuna Mozăceni. Anchetatorii au stabilit că în ziua precedentă, pe 25 iulie, bărbatul și-a ucis cu un cuțit câinele din rasă comună pe care îl deținea. Pentru administrarea probatoriului, trupul neînsuflețit al câinelui a fost transportat la DSVSA Argeș pentru necropsie.

Individul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca astăzi să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Costești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

În al doilea caz, tot aseară, polițiștii Biroului pentru Protectia Animalelor Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un alt dosar penal deschis pentru uciderea unui animal și au reținut un bărbat de 64 de ani cu domiciliul în judetul Galați.

Din cercetările efectuate s-a stabilit că în cursul zilei de 25 iulie, individul, aflat sub influența alcoolului, a ucis în Pitești, prin izbirea de un copac, un pui de pisică în vârstă de aproximativ 3 luni. Trupul neînsuflețit al puiului de pisică a fost găsit la fața locului, cu urme de violență la cap.

Cu sprijinul polițiștilor de la Secţia 3 din Pitești, bărbatul de 64 de ani a fost depistat în cursul serii și reținut pentru 24 de ore. Astăzi, 27 iulie, va fi dus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare împotriva lui a unei măsuri preventive.

Cei doi ucigași de animale riscă între 2 și 7 ani de închisoare.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *