Senatorul USR de Argeș Narcis Mircescu a fost ieri în Pădurea Trivale, unde a discutat cu cetățenii despre petiția prin care Uniunea Salvați România susține ca această zonă să devină arie naturală protejată. Mircescu acuză PSD, PNL și rechinii imobiliari că vor să îngroape inițiativa care, odată devenită literă de lege, ar feri Pădurea Trivale de defrișări și construcții.

„Este inadmisibil ca PSD și PNL să nu își dorească protejarea totală a Pădurii Trivale. Interesele rechinilor imobiliari se pare că sunt mai importante.

După ani de zile în care, la presiunea cetățenilor, s-au făcut demersurile necesare pentru a o transforma în arie naturală protejată, acum se încearcă îngroparea acestei inițiative.

Mai multe detalii despre această petiție puteți găsi și în ziarul nostru județean, care va ajunge în perioada următoare în căsuța poștală a fiecărui piteștean”, declară senatorul USR de Argeș Narcis Mircescu.

Amintim că USR Argeș derulează o campanie pentru declararea Pădurii Trivale ca arie naturală protejată de interes național. Puteți semna în acest sens o petiție electronică: AICI PETIȚIA PENTRU PĂDUREA TRIVALE.

Dacă ar căpăta statut de arie naturală protejată, Pădurea Trivale ar fi ferită de defrișări, tăierile de arbori și construcțiile urmând să fie interzise. Inițiativa datează din anul 2010, dar nu a fost materializată nici până astăzi. Posibile interese imobiliare ale unor persoane interesate să construiască în Pădurea Trivale, dar și invocarea unor proceduri administrative ar fi blocat în repetate rânduri adoptarea hotărârii de Guvern.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Politică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *