Update, 31 mai 2023, ora 12:10

Mii de cadre didactice și personal nedidactic din învățământul preuniversitar participă la această oră la un miting de protest în Piața „Vasile Milea” din Pitești.

Mitingul a fost precedat de un marș, care a pornit de la sediul Inspectoratului Școlar Argeș.

Protestatarii au afișat mesaje imperative pentru guvernanți: „4 la purtare pentru guvernare!”, „Vrem măriri salariale, nu pomeni electorale!” sau „Mereu sacrificați, niciodată respectați!”. 

Update, 29 mai 2023, ora 14:35

Acțiunea de protest a primit astăzi aprobare de la Primărie. Organizatorii estimează o participare de circa 3.000 de manifestanți la mitingul care va avea loc miercuri, între orele 11:00 și 13:00, în Piața „Vasile Milea” din centrul Piteștiului.

Premergător mitingului, în jur de 1.000 de manifestanți vor porni în marș de la sediul Inspectoratului Școlar, pe bulevardul Eroilor – strada Victoriei – Piața „Vasile Milea”.

Știrea inițială, 26 mai 2023, ora 21:20

Cadrele didactice vor ieși în stradă și în Pitești. Sindicatul Învățământ Preuniversitar Argeșean (SIPA) Muntenia va organiza o acțiune de protest săptămâna viitoare.

Protestul va avea loc miercuri, 31 mai, și va include un marș pe străzile Piteștiului și un miting. Mitingul se va defășura în Piața „Vasile Milea”, între orele 11:00 și 13:00.

La protest vor participa mii de persoane (cadre didactice și personal nedidactic din sistemul de învățământ preuniversitar din județul Argeș).

Organizatorii au cerut autorizație de la Primărie, pe care ar urma să o obțină în cursul zilei de luni.

Amintim că profesorii continuă greva generală. Liderii sindicali din învățământ au respins ofertele Guvernului (vouchere, prime), pe care le consideră ofensatoare, cerând pe mai departe creșterea salariilor. În București și în alte mari orașe ale țării au fost deja organizate marșuri și mitinguri de protest. La mitingul de joi din Capitală au participat și sindicaliști de la SIPA Muntenia.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *