Astăzi, la primele ore ale dimineții, polițiștii din Poiana Lacului, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au efectuat percheziții la sediile unor societăți comerciale și la locuințele unor persoane bănuite de sustragerea de produse petroliere. Perchezițiile au avut loc în comunele Bascov, Băbana, Cocu și Drăganu.
Potrivit anchetatorilor, în acest an, în perioada 10 ianuarie-2 martie, patru bărbați, cu vârste cuprinse între 31 și 52 de ani, au furat, la diferite intervale de timp, produse petroliere, pe care ulterior le-au vândut către persoane juridice și persoane fizice din județul Argeș.
În noaptea de 2 spre 3 martie, cei patru au fost prinși în flagrant delict în timp ce transportau cu o autoutilitară 4.000 de litri de produse petroliere furate, prin intermediul unei instalații clandestine, dintr-o magistrală de transport.
Până la acest moment, în urma perchezițiilor au fost indisponibilizate 4 mijloace auto de transport folosite la furturi (două autoutilitare de câte 3,5 tone și două ansambluri cap tractor cu remorcă) și cantitatea de 47.000 de litri de produse petroliere.
Cei patru au fost duși la audieri și, după administrarea probatoriului, reținuți pentru 24 de ore. Urmează să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Ancheta a beneficiat de suportul tehnic de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale – Brigada Operațiuni Speciale Pitești. La percheziții au participat și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș, specialiști de la Serviciul Criminalistic Argeș, polițiști de investigații criminale și de ordine publică și jandarmi. (Foto: descriptiv)