Consilierul local USR Davidești Marius Fulgeanu (foto) reclamă că amendamentele sale la proiectul de buget al comunei pentru anul 2023 au fost respinse nejustificat. Deși le consideră ca fiind benefice pentru locuitorii Davideștiului, inițiativele nu au primit undă verde din cauza voturilor împotrivă ale consilierilor de la PSD, Pro România și ALDE.

„Din păcate, toți consilierii PSD, al căror lider este primarul Alin Văduva, alături de alți consilieri locali au votat împotriva acestor proiecte benefice pentru comunitate”, spune Marius Fulgeanu.

Iată amendamentele inițiate de consilierul local de la USR:

1.Amenajarea a trei săli de clasă la Școala Generală Davidești și a încă trei la Școala Primară Conțești. Valoare: 20.000 de lei. „Această investiție ar fi creat condiții decente și ar fi ridicat standardele de învățământ. Totodată, această propunere ar fi completat investiția pe fonduri europene prin care se vor dota sălile de clasă cu mobilier și echipamente noi”, reclamă Marius Fulgeanu.

2.Construirea de șanțuri pentru preluarea apei pluviale pe anumite străzi. Valoare: 50.000 de lei. „De multe ori, apa aduce pe carosabil pietriș și nisip, punând astfel în pericol participanții la trafic”.

3.Amenajarea unei rigole betonate (prelungire șant betonat) pe strada Stadionului. „Această investiție ar fi fost necesară, iar dovada o reprezintă bătaia de joc de pe 8 septembrie, atunci când, de Ziua Comunei Davidești, participanții au fost nevoiți să își parcheze mașinile la sute de metri distanță din cauza drumului îngust și denivelat”.

4.Construirea unei parcări și a unui garaj în Davidești. „Acest proiect ar fi fost util atât pentru parcarea autovehiculelor și utilajelor Primăriei, cât și pentru depozitarea altor materiale”.

5.Câte 1.000 de lei pentru copiii campioni ai Davideștiului, care termină, la orice fel de competiție, cel puțin pe locul trei. „Cunoaștem cu toții cheltuielile necesare asigurării unui minim necesar pentru un campion. Ar fi fost foarte important ca acești copii să ducă pe podiumuri și numele comunei noastre”.

6.Construirea de rampe de acces în instituțiile publice pentru persoanele cu dizabilități (secția de poliție, dispensare, școli, cămine culturale) și construirea unei toalete la cabinetul medical din satul Conțești. „Ar fi fost de datoria noastră, având în vedere disconfortul pe care persoanele cu dizabilități îl trăiesc zi de zi, să-i ajutăm și să le facilităm accesul la drepturile pe care le au”.

7.Construirea unei parcări auto în fața Primăriei, „deoarece cetățenii Davideștiului care vin la cabinetul medical și la Primărie sunt nevoiți să parcheze pe marginea drumului, expunându-se astfel pericolelor rutiere”.

„Fără hoție la Primărie!”

„Am depus toate aceste amendamente la propunerile și sugestiile cetățenilor din comuna Davidești. Din păcate, am reușit să depun doar șapte inițiative deoarece bugetul a stat în dezbatere publică numai 4 zile, în loc de 30, așa cum prevede legea. Nevoile urgente ale comunității noastre sunt mai multe.

Primarul localității, Alin Văduva, alături de echipa sa, care nu este formată doar din consilierii PSD, mi-a respins toate proiectele. Chiar el a spus în urmă cu ceva timp că nu va vota pe perioada mandatului său un proiect propus de Fulgeanu. În schimb, administrația PSD Văduva execută lucrările în comună cu aceeași firmă „de casă”, la prețuri care sunt și de 6 ori mai mari în raport cu prețul normal al pieței.

Așa cum a sunat și sloganul meu din campanie, #fărăhoțielaprimărie, am făcut tot ce ține pentru a asigura transparența deciziilor luate în ședințele de consiliu, astfel încât oamenii să nu mai fie păcăliți și mințiți de primarul Alin Văduva și de majoritatea consilierilor din CL Davidești.

Indiferent de piedicile puse și amenzile primite, voi lupta pentru comuna mea, pentru bunăstarea cetățenilor din Davidești și pentru oprirea furtului din Primărie”, afirmă Marius Fulgeanu, consilier local USR în comuna argeșeană Davidești.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Administrație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *