Update, ora 15:50
Prefectura Argeș comunică: „Vremea a făcut multe probleme legate de alimentarea cu electricitate. Au fost, în total, în cele două zile de avertizare meteo, 45 de localități afectate. Astăzi, la ora 14:00, numărul s-a redus la 5 localități. Distribuitorul de electricitate a intervenit cu echipe din Argeș, Olt și Teleorman”.
Știrea inițială, ora 12:20
Zeci de localități din județul Argeș au fost afectate de avarii la rețelele de alimentare cu energie electrică, avarii provocate de condițiile meteorologice.
Potrivit celei mai recente informări din partea furnizorului CEZ România, zeci de localități argeșene au rămas parțial fără curent electric.
„82 de echipe ale Distribuție Oltenia sunt și rămân pe teren până la remedierea tuturor celor 54 de avarii care afectează parțial localitățile din Argeș Vedea, Mihăiești, Arefu, Călinești, Mălureni, Mușătești, Pietroșani, Hârsești, Bogați, Coșești, Țițești, Stâlpeni, Davidești, Merișani, Cotmeana, Morărești, Cocu, Băbana,
Poiana Lacului, Valea Iașului, Domnești, Nucșoara, Curtea de Argeș, Moșoaia, Poienari, Bascov, Costești, Lunca Corbului, Stolnici, Dobrești, Boteni, Căldăraru, Miroși, Brăduleț, Corbeni, Bradu, Albota, Budeasa, Oarja, Suseni, Rociu și Negrași”, conform sursei citate.