Update, 21 august 2023, ora 17:00
Cristian Cioacă a ieșit, cu puțin timp în urmă, din închisoare.
Update, 21 august 2023, ora 14:30
După repetate încercări, până acum eșuate, fostul polițist Cristian Cioacă va ieși din închisoare. Tribunalul Argeș a hotărât astăzi eliberarea lui condiționată. Hotărârea este definitivă.
Update, 23 ianuarie 2023, ora 19:45
Cristian Cioacă rămâne în închisoare. Judecătorii piteșteni au respins, ca neîntemeiată, solicitarea acestuia. Hotărârea nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs.
Știrea inițială, 23 ianuarie 2023, ora 13:10
Cristian Cioacă a cerut să fie eliberat condiționat. Zilele trecute, o comisie de la Penitenciarul Mioveni, acolo unde fostul polițist este încarcerat, i-a respins solicitarea, iar Cioacă a contestat decizia în instanță, la Judecătoria Pitești. Primul termen este astăzi, 23 ianuarie 2023.
În vara anului 2014, Cristian Cioacă a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Pitești la 15 ani și 8 luni de închisoare și interzicerea unor drepturi în dosarul uciderii soției sale, avocata Elodia Ghinescu. Amintim că, inițial, instanța de fond îl condamnase la 22 de ani de închisoare.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.