După cazul bulevardului Pardon (aici amănunte), prefectul de Argeș Radu Perianu atacă în justiție și autorizația de construire emisă de Primăria Câmpulung pentru un bloc de locuințe sociale de patru etaje, cu 50 de apartamente.

Radu Perianu susține că a atacat în instanță autorizația după o cerere a Inspectoratului de Stat în Construcții: „Autorizația de construire emisă la Câmpulung pentru un bloc de locuințe sociale a fost atacată în instanță, după solicitarea Inspectoratului de Stat în Construcții. Reprezentanții instituției au concluzionat, după un control, că lipsesc mai multe avize care ar fi trebuit să stea la baza emiterii autorizației.

Din păcate, situația nu a putut fi rezolvată fără să se mai ajungă în fața instanței, deoarece specialiștii ISC mi-au transmis că remedierea nu se poate face prin completare.

„Vă rugăm să aveți în vedere că autorizaţia de construire nr. 105/10.11.2021 pentru lucrări de construire bloc de locuințe sociale (D+P+4E) – 50 de apartamente a fost emisă cu nerespectarea prevederilor legale”, au scris în raport reprezentanții Inspectoratului de Stat în Construcții.

Rămâne acum ca magistrații să hotărască ceea ce se va face în continuare.

Am spus-o și o repet, nu voi accepta să trec cu vederea niciun act pe care specialiștii îl declară nelegal, indiferent de unde vine”.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Administrație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *