
CNAIR avertizează utilizatorii rețelei de drumuri naționale și de autostrăzi din România că în mediul online activează un portal web care NU este autorizat să încaseze rovinieta, respectiv https://digitale-vignette-ro.online/ro.
„Rugăm utilizatorii să achite rovinieta doar pe portalul deținut de CNAIR, disponibil la adresa www.erovinieta.ro, sau la distribuitorii autorizați, ale căror puncte de distribuție/portaluri web autorizate se găsesc pe site-ul oficial al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
CNAIR nu își asumă nicio responsabilitate cu privire la accesarea de către utilizatori, în vederea achitării rovinietei, a unor portaluri web neautorizate.
În același timp, subliniem că la achitarea unei roviniete pe site-ul https://digitalevignette-ro.online/ro utilizatorii achită costuri suplimentare, care ajung să fie în cuantum de aproape 200% față de prețul real al unei roviniete (exemplu: pentru o rovinietă cu valabilitate de 7 zile pentru un autoturism, pe portalurile web autorizate de CNAIR un utilizator achită echivalentul a 3 euro (…), iar pe portalul https://digitale-vignette-ro.online/ro suma achitată este de 8,90 de euro, din care 5,90 de euro reprezintă „taxa de serviciu”)”, atenționează CNAIR.