Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că astăzi, 13 octombrie, până la ora 14:00, circulația va fi restricționată pe a doua bandă pe autostrada A1, pe sensul către Pitești, la kilometrul 91+600 de metri, pe raza comunei argeșene Rătești, pentru lucrări de reparație a parapetului metalic.

De asemenea, din același motiv, restricții de trafic sunt astăzi, până la ora 12:00, și pe sensul către București al autostrăzii A1, pe tronsonul kilometric 57 – 56+800 de metri, în localitatea Uliești, din județul Dâmbovița.

„Adaptați viteza, asigurați-vă și semnalizați din timp intenția de schimbare a benzii de circulație! Nu opriți în mod nejustificat pe banda de urgență!”, le transmite Centrul Infotrafic șoferilor care vor circula în zonele respective pe perioada lucrărilor.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *