Un poștaș din Argeș va fi judecat pentru delapidare, fals și uz de fals, toate în formă continuată.

Anchetatorii au stabilit că, în perioada iunie-iulie 2018, poștașul, care lucra în Pitești, și-a însuşit 16.835 de lei din gestiune și 68.086 de lei reprezentând contravaloarea a 17 mandate de pensii de diferite categorii. Cu alte cuvinte, a furat banii de pensii.

Prejudiciul a fost achitat de Compania Națională Poșta Română către beneficiarii păgubiți. La rândul ei, pentru a-și recupera pierderea, Poșta s-a constituit parte civilă în dosarul penal.

Dosarul a fost instrumentat și finalizat de către polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești. Parchetul a preluat dosarul și urmează să îl trimită în judecată pe poștașul incriminat pentru delapidare, fals și uz de fals, toate în formă continuată.

Este al doilea poștaș din Argeș anchetat și trimis în judecată în ultimele luni. În martie anul trecut, un alt factor poștal, din comuna Călinești, și-a însușit 150 de mandate poștale de diferite categorii (banii pentru pensii, asigurări sociale, alocații, ajutor social, pensii de handicap, alocații de susținere). Prejudiciul s-a ridicat la 48.120 de lei. (Foto: descriptiv)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *