Biroul Permanent Județean al PNL Argeș a analizat activitatea organizației liberale din comuna Călinești și a decis dizolvarea conducerii. „Din păcate, PNL Călinești nu a reacționat și nu a fost o alternativă credibilă în fața cetățenilor atunci când primarul PSD a încălcat legea sau când i-a hărțuit și s-a comportat huliganic cu colegii noștri mai tineri”, argumentează BPJ al PNL Argeș.
Noua conducere pe care BPJ a propus-o la Călinești:
-Ionuț Gheorghe, președintele Casei de Asigurări de Sănătate Argeș, de profesie economist (foto), a preluat conducerea PNL Călinești și a fost mandatat să organizeze noua echipă;
-ca vicepreședinți au fost validați doi antreprenori, Radu Stâlpeanu și Cosmin Pielmuș, și un profesor din localitate, Daniel Stoica;
-secretar general al PNL Călinești este prof.dr. Delia Dumitrica, iar din conducere mai fac parte Ioan Grosu, Viorel Terteci, George Velcea Stănescu, Adrian Tesloianu, Cristian Nedelcu, Valentin Velcea și Marinela Marinoiu. (Sursă foto: ziarulargesul.ro)