Doi polițiști de la Poliția Municipiului Curtea de Argeș (unul de la Biroul Rutier, iar celălalt de la Ordine Publică) sunt anchetați într-un dosar instrumentat de Serviciul Județean Anticorupție. Dosarul este deschis pentru favorizarea făptuitorului, fals intelectual, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice și fals în declarații.
„Angajații Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, au efectuat ieri, 19.07.2022, un număr de cinci percheziții domiciliare, dintre care două la sediul unei unități de poliție, și au pus în executare un număr de patru mandate de aducere privind pe doi polițiști, un elev al unei școli de poliție și tatăl acestuia din urmă – persoană fără calitate specială, toți patru având inițial calitatea de suspecți într-un dosar penal al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș în care se efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunilor de favorizarea făptuitorului, fals intelectual, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice și fals în declarații.
În fapt, în data de 03.04.2022, ora 02:30, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cei doi agenți de poliție l-au oprit pe elevul școlii de poliție în timp ce mergea pe stradă, imediat după ce acesta a coborât din autoturism, întrucât anterior îl văzuseră conducând acest autoturism și exista suspiciunea că a condus sub influența băuturilor alcoolice.
Elevul școlii de poliție a afirmat că nu el a fost cel care a condus autoturismul și a refuzat să meargă la spital în scopul prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, fapt pentru care cei doi polițiști i-au solicitat acestuia să se deplaseze la sediul Poliției.
Ulterior, s-a prezentat și tatăl elevului, care a declarat, verbal și în scris, că el a fost cel care a condus autoturismul, deși la momentul când s-a prezentat acesta a precizat că a consumat băuturi alcoolice.
În continuare, cei doi polițiști au procedat la testarea cu aparatul alcooltest, fiind generat un bon cu valoarea alcoolemiei de 0,00 ml/l aer pur expirat, întrucât în aparatul alcooltest a suflat unul dintre cei doi agenți de poliție”, precizează Serviciul Județean Anticorupție Argeș.
Cei patru au fost duși și audiați la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș. Procurorul de caz a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de aceștia, iar față de cei doi polițiști a dispus și măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Dosarul penal a avut la bază un denunț formulat telefonic la Call Center-ul Direcției Generale Anticorupție (0800.806.806) și o sesizare făcută de Inspectoratul de Poliție Județean Argeș către unitatea de parchet competentă. (Foto: descriptiv. Sursă: stirileprotv.ro)