Pe bună dreptate, oamenii sunt nemulțumiți de felul în care arată pe exterior clădirea principală a Spitalului Județean de Urgență din Pitești.

Conducerea Consiliului Județean, instituția care administrează spitalul, este luată la rost de cetățeni pe acest subiect: „Căutați niște bani în buget și vopsiți și voi pușcăria aia de spital județean, că parcă a luat foc, așa arată! Măcar niște lavabilă să îi dați! Nu găsiți câțiva bani prin buget? Arată mai bine Penitenciarul Rahova!”, comentează un piteștean pe pagina oficială de socializare a instituției conduse de Ion Mînzînă.

„Spitalul pare proaspăt incendiat și inundat, judecând după fațada negricioasă a acestuia. Chiar așa, Consiliul Județean Argeș nu poate găsi niște var să revopsească fațada spitalului?”, întreabă, la rândul ei, o argeșeancă într-o postare făcută în grupul de socializare al publicației noastre, Pitesti24.ro.

Aceeași argeșeancă este deranjată și de prezența în imediata apropiere a clădirii Spitalului Județean de Urgență a unor firme de pompe funebre: „O problemă și mai cruntă este aceea legată de impactul psihologic asupra persoanelor care ajung la acest spital sau deja internate în spital. Mie nu mi se pare firesc ca spitalul să fie străjuit în toate direcțiile de firme de pompe funebre.

Acestea sunt amplasate în așa fel încât ca bolnav internat în salon, când să iei o gură de aer curat la fereastră, în fața ochilor îți apar pompele funebre. La fel și când mergi la consultație sau la internare, trebuie să treci obligatoriu prin fața pompelor funebre amplasate imediat la intrarea în spital, dar și pe străduțele laterale. Este inadmisbil așa ceva!”.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *