Patru bărbați bănuiți de proxenetism au fost ridicați astăzi de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești, în urma efectuării a cinci percheziții. După administrarea probatoriului, sub supravegherea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, cei patru au fost reținuți pentru 24 de ore.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat astăzi cercetările într-un dosar penal deschis pentru proxenetism (determinarea sau înlesnirea practicării prostituției pe raza municipiului Pitești) și au reținut patru persoane, cu vârste cuprinse între 19 și 39 de ani.

Pentru administrarea probatoriului, azi dimineață, polițiștii de investigații criminale piteșteni, sub coordonarea directă a procurorului de caz, au efectuat percheziții domiciliare la locuințele celor bănuiți.

„Cu ocazia perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate două telefoane mobile, suma de aproximativ 1.000 de lei, precum și alte mijloace de probă”, precizează Biroul de presă al Poliției Argeș.

După administrarea probatoriului, cei patru bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de mâine să fie prezentați în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română – Brigada de Operațiuni Speciale Pitești. La activități au luat parte și polițiști din cadrul Poliției Municipiului Pitești, din Bascov, Costești, Lunca Corbului și Găești, specialiști criminaliști și luptători ai Serviciului Acțiuni Speciale Argeș și Dâmbovița („mascații”).

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *