Ministerul Apărării Naționale organizează o nouă campanie de recrutare și selecție pentru cetățenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă în calitate de rezervist voluntar în Armata României.
În această etapă vor fi disponibile 871 de locuri pentru toate categoriile de personal (ofițeri, maiștri militari, subofițeri, gradați și soldați), iar persoanele interesate pot depune dosarele în perioada 16 mai-10 iunie 2022.
La centrul militar zonal, judeţean sau de sector pe a cărui rază de responsabilitate îşi au domiciliul, cetățenii interesați vor fi informaţi cu privire la avantajele îndeplinirii serviciului militar în calitate de rezervist voluntar, etapele procesului de recrutare şi selecţie, structurile desemnate să execute selecția, unitatea sanitară militară unde urmează să susţină examinarea medicală, precum și cu privire la unitatea militară sau centrul de instruire în care urmează să execute programul de instruire iniţială, în situația în care fac obiectul acestei instruiri.
De asemenea, candidaţii proveniţi din rândul cetăţenilor fără pregătire militară vor fi consiliaţi în ceea ce priveşte exprimarea opţiunilor, în sensul orientării către funcțiile pentru care aceştia îndeplinesc criteriile specifice referitoare la nivelul studiilor și corespondența specializărilor dobândite în viața civilă cu armele/serviciile și specialitățile militare.
Detalii suplimentare pot fi obținute de la centrele militare zonale, judeţene sau de sector.
Acte necesare
La prezentarea la centrul militar, cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în calitate de rezervist voluntar vor completa o cerere de înscriere și vor prezenta următoarele documente:
-actul de identitate, în original şi în copie;
-certificatul de cazier judiciar, eliberat cu cel mult 6 luni înainte de data depunerii;
-acte de studii şi/sau alte documente care atestă alte competenţe dobândite în viaţa civilă, în original şi în copie;
-permisul de conducere valabil, eliberat de autoritățile române, în original şi în copie, dacă este cazul, pentru candidaţii fără pregătire militară, dacă îndeplinirea atribuţiilor postului pentru care candidează presupune conducerea tehnicii specifice;
-livretul militar, în original şi în copie, dacă este cazul, numai pentru cei care deţin calitatea de rezervist.
Beneficii
-creșterea cuantumului remuneraţiei acordate în perioada în care rezerviştii voluntari nu participă la instruire sau la misiuni, de la 10% la 30 % din solda de funcţie, la care se adaugă solda gradului deţinut;
-creșterea cuantumului indemnizației de instalare, prin adăugarea la solda de funcţie a gradațiilor și a soldei de comandă, pe lângă solda de grad;
-eliminarea obligației cu privire la restituirea cheltuielilor de recrutare şi selecţie în situația nesemnării/nefinalizării contractului;
-eliminarea limitărilor în ceea ce privește plecarea rezerviștilor voluntari în străinătate;
-crearea posibilității repartizării în funcții fără a mai susține probele de selecție a rezerviștilor proveniți din cadre militare în activitate și soldați/gradați profesioniști, în primul an de la trecerea în rezervă.