Update, 11 aprilie 2022, ora 08:00
Minorul de 16 ani din București reținut pentru tentativă de omor a fost prezentat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș în fața instanței. În baza probatoriului administrat până în acest moment, Tribunalul Argeș a dispus arestarea lui preventivă pentru 30 de zile.
Update, 10 aprilie 2022, ora 11:55
În temeiul delegării din partea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Argeș transmite: „În cauză a fost înregistrat dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de omor și loviri sau alte violențe, în care procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș și polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Argeș desfășoară cercetări.
Toate persoanele implicate în starea conflictuală din seara zilei de 9 aprilie a.c. au fost identificate.
După administrarea probatoriului, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, față de un minor de 16 ani din București, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, urmând să fie dispuse măsuri preventive”. Motivul conflictului va fi stabilit pe parcursul cercetărilor.
În cursul nopții, tânărul de 17 ani din Pitești înjunghiat în spate a fost transferat la un spital din București.
Update, 9 aprilie 2022, ora 23:20
Și un al doilea minor, de 17 ani, a fost rănit în conflict, fiind înjunghiat în antebrațul mâinii stângi. Se află în afara oricărui pericol.
Minorul înjunghiat în spate a fost transportat la Spitalul de Pediatrie.
Update, 9 aprilie 2022, ora 22:50
Poliția Argeș: „Având în vedere informațiile apărute în spațiul public referitoare la o stare conflictuală în urma căreia un minor de 17 ani a fost înjunghiat, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș este abilitat să comunice următoarele:
În seara zilei de 9 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați cu privire la faptul că un tânăr (n.r. – din Pitești) a fost înjunghiat în spate, în urma unei stări conflictuale.
Din primele verificări s-a stabilit că doi minori de 17 ani ar fi avut un conflict spontan cu un grup de 4 tineri (n.r. – 3 în vârstă de 16 ani și unul de 17 ani), împrejurare în care unul dintre cei doi a fost înjunghiat în zona spatelui.
La acest moment, unul dintre agresori se află în custodia polițiștilor.
Minorul care a suferi leziuni a fost transportat la spital.
Verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a petrecut evenimentul”.
Agresorul aflat acum în custodia Poliției are 16 ani.
Update, 9 aprilie 2022, ora 21:50
ISU Argeș: „Echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă intervine în cartierul Exercițiu din municipiul Pitești pentru a prelua un bărbat care a suferit o plagă înjunghiată. Pacientul este conștient și va fi transportat la spital”.
Știrea inițială, 9 aprilie 2022, ora 21:45
Cu puțin timp în urmă, un tânăr în vârstă de 17 ani a fost înjunghiat în spate (în zona hemitoracelui stâng), cu un cuțit, pe strada Exercițiu din municipiul Pitești, în urma unui conflict spontan. La fața locului intervine un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă. Tânărul este conștient și va fi transportat la spital. Au ajuns și echipaje de Poliție. Vom reveni cu detalii.