Update, ora 14:45
„Am luat notă de decizia ÎCCJ, pe care nu o voi comenta public, așa cum am procedat de-a lungul întregului proces. Voi face demersurile legale la CEDO”, a scris cu puțin timp în urmă Traian Băsescu pe pagina sa de socializare.
Știrea inițială, ora 14:40
Traian Băsescu a fost colaborator al Securității ca poliție politică, a hotărât astăzi, definitiv, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ).
Curtea Supremă a respins apelul făcut de fostul președinte al țării împotriva deciziei prin care, în toamna anului 2019, Curtea de Apel București, instanța de fond, a admis acțiunea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) și a hotărât că Băsescu a colaborat cu Securitatea comunistă.
Pe parcursul colaborării cu Securitatea, în timpul studenției (la Institutul de Marină din Constanța), Traian Băsescu, sub numele de cod „Petrov”, a furnizat informaţii prin care își denunţa colegi de facultate și de serviciu pentru presupuse „activităţi potrivnice regimului totalitar comunist”, ca de exemplu intenţia de a pleca în străinătate şi relaţii cu cetăţeni străini.
Băsescu a negat, de-a lungul timpului, că a colaborat cu Poliția politică a regimului Ceaușescu.
Potrivit legii, după verdictul de azi, Traian Băsescu ar urma să piardă drepturile de care beneficiază ca fost președinte al României: folosirea gratuită a unei locuințe de protocol, o indemnizație lunară și pază, protecție și autoturism de la Serviciul de Protecție și Pază (SPP). (Sursă foto: Facebook)