Update, ora 16:45

Biroul de presă al Poliției Argeș face precizări: „În ziua de 19 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați prin SNUAU 112, în jurul orei 14:00, cu privire la faptul că un bărbat din Țițești a decedat în urma unui incendiu de vegetație.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliţie Rurală Stâlpeni, dar și o echipă operativă din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung, care au constatat că cele sesizate se confirmă, găsind bărbatul carbonizat.

Din primele verificări s-a stabilit că un bărbat de 84 de ani din Țițești ar fi aprins resturile menajere în grădina casei, iar când focul s-a extins la vegetația uscată a încercat să limiteze propagarea, fiind cuprins de flăcări.

Fiica sa, o femeie de 55 de ani, care locuia împreună cu bărbatul, a încercat să îl salveze, însă nu a reușit, suferind arsuri pe mâini. Ulterior, femeia a fost transportată la spital.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform articolelor 192 și 196 din Codul Penal (n.r. – ucidere din culpă și, respectiv, vătămare corporală din culpă), iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”.

Știrea inițială, ora 14:25

Un bărbat în vârstă de 84 de ani a ars de viu într-un incendiu de vegetație uscată. Cu puțin timp în urmă, bărbatul a fost găsit carbonizat în grădina casei sale din comuna argeșeană Țițești.

Focul a mai făcut o victimă: o femeie de 55 de ani, care a suferit arsuri pe mâini. La această oră, primește primul ajutor calificat de la un echipaj SMURD. Va fi transportată la spital. Potrivit primelor informații, femeia ar fi fiica bărbatului care a murit în incendiu.

Un echipaj de pompieri sosit la fața locului cu o autospecială cu apă și spumă acționează acum pentru stingerea incendiului de vegetație uscată.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *