Și în acest weekend, în Pitești, Mioveni, Curtea de Argeș și Câmpulung va fi organizată o nouă activitate de testare gratuită RT-PCR pentru toți cei care au simptome ale infecției cu noul coronavirus. Programările pentru testări pot fi făcute începând de astăzi.
Centrele amenajate în acest sens sunt următoarele:
-Pitești, Spitalul Județean de Urgență, Aleea Spitalului, nr. 36;
-Mioveni, Spitalul Orășenesc, bulevardul Dacia, nr. 131A;
-Curtea de Argeș, Spitalul Municipal, strada Cuza Vodă, nr. 6-8;
-Câmpulung, strada I.C Brătianu, nr. 54B.
Pentru testare este obligatorie programarea. Programările se fac prin apel la call-center-ul de la Direcția de Sănătate Publică Argeș (numărul de telefon este 021.414.44.48) sau completând formularul tip de pe site-ul DSP.