Primarul orașului argeșean Costești, Ion Baicea (PSD), este criticat de consilierul local USR Mihai Dragomirescu. Reprezentantul USR îl acuză pe primar că nu a făcut nimic pentru Costești, un oraș care arată, mai degrabă, a comună din cauza modului în care este administrat.

Dezamăgit de evoluția sau, mai bine zis, de involuția Costeștiului, Mihai Dragomirescu își anunță încă de pe acum candidatura la alegerile locale din 2024 pentru funcția de primar al orașului, funcție pentru care a candidat și în anul 2020.

„Cu fiecare zi care trece, modul în care Costeștiul este administrat mă motivează și mai tare pentru alegerile din 2024. Pentru că voi candida din nou. Sunt prea dezamăgit de cum arată orașul.

Ion Baicea are trei mandate de primar și unul de viceprimar, dar, totuși, nu a făcut nimic pentru Costești. Am uitat, a „realizat” ceva: a făcut tot posibilul să țină orașul sub control prin “poliția politică”. Costeștiul este mai degrabă o comună, având în vedere cât este de subdezvoltat. Satele aparținătoare orașului nostru au fost și ele uitate, la rândul lor. Sunt vizitate doar în campania electorală.

Nu există viziune, respect față de cetățeni, iar în cele trei mandate nu au fost accesate proiecte serioase finanțate cu fonduri europene.

Am primit reclamații din partea cetățenilor cu privire la imposibilitatea plății taxelor prin cardul bancar sau prin site-ul Ghișeul.ro, având în vedere contextul pandemic. Care este motivul?! Sunt lucruri care țin să fie ascunse față de cetățenii orașului, domnule inginer Ion Baicea?!

Banii din bugetul local sunt banii cetățenilor și bugetul trebuie dezbătut cu toți consilierii locali și locuitorii orașului care doresc să participe, nu trebuie asumat pe persoană fizică.

Ion Baicea expune public lucruri total neadevarate, cum ar fi că extinderea rețelei de gaze este realizată de Primărie. În realitate, este realizată gratuit de societatea Distrigaz prin subcontractori, Primăria neinvestind în acest proiect.

Sunt foarte dezamăgit de modul în care Costeștiul este administrat. Voi lupta pentru a avea un oraș de care să fim mândri, ca tinerii să își dorească un viitor aici și să nu mai fim cel mai subdezvoltat oraș din Argeș”, afirmă consilierul local USR Mihai Dragomirescu.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Politică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *