Luni, 29 noiembrie (zi declarată liberă, prin Hotărâre de Guvern, pentru angajații din sistemul public), marți, 30 noiembrie (Sărbătoarea Sf. Andrei), și miercuri, 1 decembrie (Ziua Națională a României), vor fi instituite restricții de circulație pe DN 7, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Astfel, circulaţia mașinilor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane va fi interzisă în cele 3 zile, între orele 06:00-22:00, pe tronsonul Piteşti (intersecția DN 7 cu DN 7C) – Râmnicu Vâlcea – Veștem (în județul Sibiu, intersecția DN 7 cu DN 1).
Restricțiile vor fi valabile pe ambele sensuri de mers și sunt impuse ca urmare a prevederilor referitoare la circulația autovehiculelor de mare tonaj pe drumurile publice în perioada sărbătorilor legale.
Încălcarea restricțiilor se pedepsește cu amendă, avertizează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. (Foto: descriptiv)