Polițiștii de investigații criminale de la Secția 2 din Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au finalizat cercetările în două dosare penale cu infracțiuni rutiere.

Într-un prim dosar, un individ de 49 de ani din Bascov a fost anchetat pentru că a condus un autoturism deși avea permisul anulat. În plus, era și sub influența alcoolului.

Bărbatul a fost prins de polițiști la volan în noaptea de 18 spre 19 decembrie 2020, în jurul orei 01:00, pe bulevardul Nicolae Bălcescu din zona de nord a Piteștiului. Valoarea alcoolemiei depășea limita de 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Este limita pe care a depășit-o și un alt șofer, care a fost subiectul celui de al doilea dosar. În vârstă de 25 de ani, din Schitu Golești, individul a condus băut un autoturism în seara zilei de 9 octombrie 2021 pe strada Carol Davila din cartierul piteștean Găvana.

Dosarele au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, pentru trimiterea celor doi șoferi în judecată. (Foto: descriptiv)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *