În seara zilei de vineri, 5 noiembrie, în jurul orei 23:00, polițiștii Secției 2 din Pitești au constatat că într-o casă din cartierul Găvana era în desfășurare o petrecere de majorat, la care se asculta muzică la volum ridicat.
Polițiștii au legitimat 22 de persoane. Toate aveau certificat verde (în urma vaccinării împotriva COVID-19 sau a testării).
Cum evenimentele private sunt interzise pentru toată lumea, cu sau fără certificat verde, organizatorul și participanții la petrecere au primit amenzi. Organizatorul a fost amendat cu 2.000 de lei, pentru încălcarea interdicției de organizare de evenimente private, dar și pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.
Pentru că petrecerea a avut loc într-o casă închiriată special pentru acest eveniment, Poliția îl va lua la întrebări și pe proprietarul imobilului: „Verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost organizat evenimentul privat și luarea măsurilor legale care se impun”, informează Biroul de presă al Poliției Argeș.
Amintim că din 25 octombrie, pentru 30 de zile, evenimentele private (nunți, botezuri, mese festive, petreceri de orice fel etc.) sunt interzise. Măsura face parte din pachetul de restricții adoptate de Guvern, la propunerea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, pe fondul creșterii numărului de infectări și a numărului de decese în rândul persoanelor cu COVID-19. (Foto: descriptiv)