Astăzi, la primele ore ale dimineții, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, specialiști criminaliști și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș („mascații”), sub supravegherea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, au efectuat trei percheziții domiciliare în județul Argeș. Perchezițiile au vizat locuința unei persoane și sediul și un punct de lucru al unei societăți comerciale, într-un dosar penal cu privire la reproducerea neautorizată de programe utilizate în domeniul industrial.
Din decembrie 2017 și până acum, reprezentanți ai respectivei societăți comerciale ar fi reprodus în mod neautorizat două programe software din domeniul industrial, împreună cu programele de completare ale acestora. Au încălcat astfel, în mod repetat, drepturile de autor deținute de două firme de software din Franța și SUA.
Prejudiciul estimat de firmele deținătoare ale drepturilor de autor se ridică la aproximativ 1.750.000 de euro.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate mai multe unități de calcul și documente cu valoare probatorie.
Administratorul societății, un bărbat de 41 de ani, a fost condus la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș pentru audieri, urmând ca împotriva lui să fie luate măsurile legale care se impun, după administrarea probatoriului.
„Cercetările sunt continuate pentru reproducerea neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator în oricare dintre următoarele modalități: instalare, stocare, rulare sau executare, afișare ori transmitere în rețea internă, conform Legii 8/1996 referitoare la dreptul de autor și drepturile conexe”, precizează Biroul de presă al Poliției Argeș. (Foto: descriptiv)