Comuna Nucșoara a pierdut statutul de unică localitate din Argeș cu rată zero de infectare. Pe 20 octombrie în Nucșoara s-a înregistrat un prim caz după o lungă perioadă, iar astăzi localitatea montană are 3 persoane depistate cu COVID-19 și o rată de incidență de 2,26 la mia de locuitori.
La această oră, comuna Ciomăgești este singura localitate din județ care, cumulat, în ultimele 14 zile nu are niciun caz de infectare, potrivit datelor de la Direcția de Sănătate Publică.
Cel mai recent raport de la Institutul Național de Sănătate Publică arată că la data de 5 octombrie 2021 rata de vaccinare în Ciomăgești, comună cu circa 1.000 de locuitori, era de 10,71%.
Rate mici de infectare, de sub 2 la 1.000 de locuitori, se înregistrează în comunele Sălătrucu, Corbi, Negrași și Cicănești.
La polul opus, localitatea argeșeană cu cea mai ridicată rată de infectare (15,41) este comuna Moșoaia. (Foto: descriptiv)