Dănuț Dinu a pierdut mandatul de consilier local, în urma unei hotărâri, definitive, a Curții de Apel Pitești.
Curtea de Apel a admis recursurile făcute de Instituția Prefectului Argeș și PMP Argeș: „Admite recursurile, casează sentinţa şi, în rejudecare, admite cererea de intervenţie accesorie în favoarea pârâtului şi respinge cererea reclamantului ca neîntemeiată. Definitivă”.
În luna martie, prefectul de atunci, Emilia Mateescu, a semnat ordinul de încetare a mandatului de consilier local (în CL Pitești) al lui Dănuț Dinu. Prefectul a emis ordinul în baza unei solicitări de la PMP Argeș și a statutului acestui partid. PMP a făcut solicitarea după ce l-a exclus din partid pe Dinu.
Ulterior, Dănuț Dinu a făcut recurs în justiție. În aprilie, Tribunalul Argeș a suspendat ordinul emis de prefect, iar Dinu a revenit temporar în CL.
Instituția Prefectului și PMP Argeș au formulat, la rândul lor, recurs și Curtea de Apel Pitești le-a dat acum, definitiv, câștig de cauză. Pe cale de consecință, PMP va avea un nou consilier local în Pitești. (Sursă foto: Facebook)