Update, 30 septembrie 2021, ora 21:00 

Doi minori din orașul argeșean Ștefănești au fost reținuți pentru 24 de ore în cazul crimei din Prundu. Poliția Argeș face precizări: „În continuarea cercetărilor în cauza cu privire la bărbatul găsit decedat în municipiul Pitești s-a stabilit că cel în cauză, de 34 de ani, precum și celălalt bărbat identificat pe parcursul cercetărilor efectuate la fața locului, de 54 de ani, ar fi fost victimele unei agresiuni în cursul nopții de 28 spre 29 septembrie 2021.

În urma investigațiilor, a fost stabilit un cerc de persoane bănuite și au fost administrate probe, cercetările fiind desfășurate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată și omor, conform art. 234 și 188 din Codul Penal.

Din probatoriul administrat, a fost solicitată și obținută autorizarea instanței pentru efectuarea a două percheziții pe raza orașului Ștefănești, la locuințele persoanelor bănuite. Astfel, în dimineața zilei de 30 septembrie a.c., procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș împreună cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Argeș, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș și specialiști criminaliști au efectuat două percheziții pe raza orașului Ștefănești.

În urma acestora, au fost identificate și ridicate obiecte cu valoare probatorie, totodată fiind puse în executare două mandate de aducere emise pentru cele două persoane bănuite.

În urma administrării probatoriului, au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, cei doi, minori, de 17 și de 14 ani, ambii din Ștefănești, urmând ca în cursul zilei de mâine să fie dispuse măsuri preventive”.

Știrea inițială, 29 septembrie 2021, ora 20:45

Procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Argeș anchetează o posibilă crimă în Pitești.

Anchetatorii au deschis un dosar penal pentru omor după ce astăzi un bărbat (34 de ani) a fost găsit decedat cu urme de violență pe corp în cartierul Prundu, în apropierea căii ferate.

„În ziua de 29 septembrie, polițiștii piteșteni au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul că în apropierea căii ferate din cartierul Prundu al municipiului Pitești a fost găsit un bărbat decedat.

Întrucât din primele verificări a rezultat că bărbatul prezenta urme de violență, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, cercetările fiind desfășurate de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Argeș.

Pe parcursul cercetărilor desfășurate la fața locului, a mai fost identificat un alt bărbat care prezenta leziuni în urma unei agresiuni (n.r. – de 54 de ani), acesta fiind condus la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri.

La acest moment cercetările sunt în desfășurare, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost săvârșită fapta și luarea măsurilor legale care se impun”, ne precizează Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.

Ambele victime (atât bărbatul ucis, cât și bărbatul rănit) sunt oameni ai străzii (fără adăpost). (Foto: descriptiv)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *