Două autoturisme au intrat aseară în coliziune într-o intersecție din comuna Lerești. În urma impactului, unul dintre autoturisme s-a răsturnat pe plafon, în afara părții carosabile.
Departamentul de comunicare al Poliției Argeș ne oferă detalii: „Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Biroului Rutier Câmpulung s-a stabilit că un tânăr de 23 de ani din comuna Poienarii de Muscel care conducea un autoturism pe strada Marinești din Lerești, la intersecția cu DJ 734, în împrejurări care vor fi stabilite, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de o femeie de 44 de ani din Poienarii de Muscel pe DJ 734 (din direcția Cabana Voina spre Câmpulung).
A rezultat rănirea ușoară a conducătorului autoturismului, precum și a două pasagere din același autoturism: două tinere de 18 ani, din Schitu Golești și, respectiv, Poienarii de Muscel.
Ambii conducători auto implicați în eveniment au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”. La fața locului au intervenit trei ambulanțe.