4 oferte au fost depuse pentru proiectarea așa-numitului tronson 6 al viitoarei autostrăzi Sibiu – Pitești. Tronsonul va lega municipiul Râmnicu Vâlcea de viitoarea autostradă, în zona comunei argeșene Tigveni.

Cele 4 oferte dintre care va alege Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) sunt următoarele:

-asocierea SC Eurocerad International SRL-SC Geostud SRL (ambele din București);

-SC Proiect Construct Regiunea Transilvania SRL (Șimleu Silvaniei);

-SC SPC Elite Consulting SRL (județul Iași);

-SC Total Road SRL (București).

Proiectul este împărțit în două sectoare: Curtea de Argeș – Tigveni și Tigveni – Rîmnicu Vâlcea.

Pe primul sector, de 11 km, va fi refăcut drumul național DN 73C, prin reabilitarea structurii rutiere, amplasarea unor elemente de siguranță rutieră, montarea unui sistem modern de scurgere a apelor și alte consolidări, precizează ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.

Al doilea sector, de aproximativ 13 km, presupune un mix între modernizarea actualului drum național pe anumite sectoare și realizarea de variante noi de traseu, care să amelioreze considerabil fluența și siguranța circulației.

Realizarea serviciilor pentru cele două loturi au în vedere următoarele obiective:

-proiectarea unui traseu nou între DN 73C (Câmpulung – Curtea de Argeș – Râmnicu Vâlcea) și nodul rutier Tigveni de pe viitoarea autostradă Sibiu – Pitești.

-consolidarea și refacerea sectorului de drum național DN 73C între km 44+800 și km 55+000 Curtea de Argeș – Tigveni.

-reabilitarea/modernizarea DN 73C între km 55+000 (Tigveni, județul Argeș) și km 68+000 (Aldești, județul Vâlcea), inclusiv amenajarea intersecției dintre DN 7 și DN 73C, având în vedere traficul generat de punerea în operare a secțiunii 5 a viitoarei autostrăzi Sibiu – Pitești și realizarea legăturii dintre Râmnicu Vâlcea și viitoarea autostradă.

Valoarea estimată a contractului este de 6.024.908,49 de lei, din care:

-lotul 1 – 2.099.145,93 de lei fără TVA;

-lotul 2 – 3.925.762,56 de lei fără TVA.

Durata contractului este de 11 luni pentru lotul 1 și de 14 luni pentru lotul 2.

Precizăm că astăzi au început lucrările pe lotul 5 Curtea de Argeș – Pitești al viitoarei autostrăzi Pitești – Sibiu. Fotografii de pe șantier, date publicității de CNAIR:

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Un comentariu

  1. Joița Valentin busuioc

    3-09-2021, 08:40 la 08:40

    Vreau sa intru si eu la autostrada ca fierar betonist. Multumesc sunt din TIGVENI

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *