Bugetarii din aparatul de stat care nu se vaccinează împotriva COVID-19 ar putea fi obligați să se testeze. Anunțul l-a făcut cu puțin timp în urmă premierul Florin Cîțu, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, după o ședință cu ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, și ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

„Eu mi-am exprimat, ca de fiecare dată, opinia că nu doar personalul din sistemul medical, dar și cel din învățământ – și eu aș spune mai departe – și din MAI, și din MApN, și din sistemul public trebuie ori să se vaccineze, ori să avem această variantă cu testarea. Nu putem să mergem mai departe așa cum am mers până acum și este important să se știe acest lucru. Este opinia mea și vom găsi soluțiile cele mai bune”.

Prim-ministrul nu a precizat dacă, în cazul în care se va ajunge la această obligativitate, testarea angajaților din sistemul public ar urma să fie plătită de stat sau de salariați.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *