Regia Autonomă Județeană de Drumuri anunță că în zilele de joi, vineri şi sâmbătă (29, 30 și 31 iulie), în intervalul orar 12:00-20:00, se vor institui restricții de circulație pe drumurile județene și naționale din Argeș pentru autovehiculele cu masa totală autorizată maximă mai mare de 7,5 tone.
Restricțiile sunt ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de Administrația Națională de Meteorologie.
„Măsura este adoptată pentru protejarea şi conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformaţiilor majore ireversibile (care implică şi pierderea stabilităţii straturilor rutiere) care pot apărea pe reţeaua rutieră ca efect al desfăşurării traficului greu în condiţii de caniculă”, precizează sursa citată.
Fac excepție:
-autovehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 tone care își desfășoară activitatea pe sectoarele de drumuri județene unde se execută lucrări de reparații sau investiții;
-transporturile de persoane;
-transporturile de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală;
-vehiculele care participă la intervenţii în caz de forţă majoră;
-transporturile funerare;
-transporturile poştale;
-transporturile de echipamente de prim-ajutor;
-transporturile pentru distribuire de carburanţi;
-transporturile de mărfuri sub temperatură controlată;
-transporturile pentru tractări de vehicule avariate;
-transporturile pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate;
-transporturile cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării;
-transporturile de apă îmbuteliată;
-transporturile de produse provenite din exploatări agricole;
-transporturile militare implicate în exerciţii multinaţionale.
Această măsură este impusă și de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pe întreaga rețea de drumuri naționale din Argeş și din aproape toată țara, cu excepția județelor Harghita, Neamț, Suceava și Botoșani.