
Dublă crimă astăzi în zona unei biserici din comuna argeșeană Mihăești (satul Drăghici). Victimele sunt o femeie în vârstă de 38 de ani și fiul ei, de 15 ani. Criminalul este un bărbat de 44 de ani.
Un localnic l-a găsit pe adolescent în imediata apropiere a bisericii – pe marginea drumului – plin de sânge la cap, iar pe mama lui – în curtea bisericii, cu gâtul tăiat. Localnicul a sunat la numărul unic de urgență 112. Ambulanțierii sosiți la fața locului au constatat decesul ambelor victime.
După ce a comis crimele, individul a încercat să se sinucidă la fața locului (s-a tăiat la gât cu un cuțit – probabil arma crimei). A fost găsit de polițiștii din Mihăești și ulterior transportat – posibil în stare gravă, semiconștient – cu o ambulanță la Spitalul Județean de Urgență din Pitești.
Surse din rândul anchetatorilor spun că, deși au avut o relație de concubinaj, criminalul și femeia pe care a omorât-o astăzi erau despărțiți. Adolescentul ucis era fiul pe care femeia îl avea dintr-o fostă relație cu un alt bărbat. În ceea ce privește mobilul crimei asupra femeii, prima ipoteză luată în calcul de anchetatori este gelozia. Băiatul a fost ucis în momentul în care ar fi încercat să-și apere mama de furia agresorului.
Toți trei aveau domiciliul (trecut în acte) în comuna Cetățeni, dar femeia și băiatul ei locuiau de un timp încoace în Mihăești.
Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș.