Lucrările la lotul 5 Curtea de Argeș-Pitești al viitoarei autostrăzi Sibiu-Pitești vor începe cel târziu la debutul lunii iunie a acestui an. Anunțul l-a făcut Mariana Ioniță, director general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), cu ocazia unei vizite – la sfârșitul săptămânii trecute – pe amplasamentul lotului 5, lângă Pitești.

„Se lucrează la cercetările arheologice. Sunt încă trei situri arheologice identificate față de cele identificate la faza studiului de fezabilitate. Au început și o serie de lucrări pregătitoare: partea de organizare de șantier, instalarea stațiilor de beton, de asfalt. Printr-o organizare bună și prin punerea la punct a tuturor documentelor, se pare că undeva la sfârșitul lunii mai, cel târziu la începutul lunii iunie șantierul va începe și aici”, a afirmat Mariana Ioniță.

„Antreprenorul a început organizarea de şantier şi lucrările pregătitoare demarării execuţiei acestui tronson”, precizează șefa CNAIR.

Lotul 5 Curtea de Argeș-Pitești al viitoarei autostrăzi Pitești-Sibiu va fi construit de firma italiană Astaldi SpA. Potrivit contractului, lucrările vor dura 48 de luni și vor avea o garanție de 120 de luni.

Traseul acestei secțiuni – în lungime de 30,35 de km – începe în zona municipiului Curtea de Argeș și continuă paralel cu râul Argeș până la actuala centură a municipiului Pitești. Viteza de proiectare este de 120 de km/h, iar platforma autostrăzii – de 26 de metri lățime.

Autostrada Sibiu-Pitești va avea o lungime de circa 123 de kilometri, fiind împărţită pentru proiectare și execuție în 5 secțiuni: Sibiu-Boiţa, Boiţa-Cornetu, Cornetu-Tigveni, Tigveni-Curtea de Argeş şi Curtea de Argeş-Piteşti. Conform CNAIR, autostrada va avea 8 noduri rutiere şi 9 tuneluri. (Foto: descriptiv)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *