Update, 28 aprilie 2021, ora 16:20
Au venit rezultatele analizelor de laborator efectuate de DSP Argeș. Doar un singur izvor dintre cele 9 este în regulă: izvorul din zona pieței Smârdan. „Izvorul din piața Smârdan, fără riscuri pentru sănătatea consumatorilor! Din probele de apă recoltate din cele 9 foraje (…), doar pentru un singur izvor, cel din zona Smârdan, au rezultat parametri care se încadrează în valorile stabilite prin Legea nr. 458/2002 (r), modificată, legea apei potabile.
Astfel, izvorul din piața Smârdan funcționează normal, fiind permis consumul apei furnizată de acesta, de către cetățeni, fără riscuri asupra sănătății”, informează Primăria Pitești.
La toate celelalte 8 izvoare furnizarea apei a fost sistată temporar: „A fost oprită furnizarea apei prin celelalte opt izvoare (…), urmând ca, din nou, să fie luate măsurile tehnice necesare în vederea remedierii cauzelor care duc la înregistrarea unor valori crescute peste limita admisă de lege ale parametrului amoniu în apa acestor izvoare”, precizează Primăria.
Știrea inițială, 8 aprilie 2021, ora 20:45
În perioada 8-19 aprilie 2021 vor fi efectuate lucrări de mentenanţă şi de igienizare a instalaţiilor aferente unui număr de 9 izvoare publice din Pitești. Pe perioada lucrărilor izvoarele vor rămâne pornite, dar în dreptul lor va fi afișat mesajul Apă nepotabilă, anunță Administrația Domeniului Public (ADP).
Cele nouă izvoare se află în următoarele locuri: bulevardul Libertăţii-blocul D7, strada Crinului, strada Mărăşeşti-blocul 3, strada Negru Vodă-blocul A2 (vis-a-vis de Spitalul Militar), piaţa Războieni, parcul Prundu, strada Mihai Viteazul-blocul P20, bulevardul Nicolae Bălcescu-blocul D6 (vis-a-vis de Dedeman) și piața Smârdan.
„Ulterior lucrărilor, în funcţie de rezultatele analizelor de laborator, vor fi luate măsurile corespunzătoare, conform recomandărilor Direcției de Sănătate Publică”, transmite ADP.