Restricție de circulație. Astăzi, 11 martie 2021, până la ora 14:00, la ieșirea de pe autostrada A1 București – Pitești, la kilometrul 120, către intrarea în pasajul rutier subteran din Bascov de pe DN 7 Pitești – Râmnicu Vâlcea, drumarii execută lucrări de montare a unui parapet axial.
Din acest motiv, pe perioada lucrărilor circulația se va desfășura pe o singură bandă pe sens.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române le recomandă conducătorilor auto să reducă viteza în zona lucrărilor şi să semnalizeze orice intenţie de schimbare a benzii de circulaţie. (Foto: descriptiv)