Senatorul Narcis Mircescu, președinte al USR Argeș, spune că primarul Cristian Gentea (PSD) minte când susține că Diana Buzoianu a blocat, când era ministru al Mediului, proiectul viitorului nou Spital Pitești.
”Gentea minte despre spitalul din Pitești. Cristian Gentea îi mulțumește public noii ministre PSD a Mediului pentru spitalul din Pitești și o acuză pe Diana Buzoianu că i-a ținut dosarul blocat nouă luni (n.r. – este vorba despre scoaterea definitivă din fondul forestier național a 4,44 de hectare de teren din Pitești necesare pentru construirea viitorului nou spital pe strada Depozitelor, demers care se face prin ordin al ministrului Mediului). E o minciună sfruntată, iar documentele o arată. Meritul și-l poate lua cine vrea. Minciuna rămâne a lui Gentea.
În septembrie am fost cu Gelu Tofan (n.r. – administratorul public al Piteștiului, de la PSD) la Ministerul Mediului pentru a debloca scoaterea din fondul forestier a suprafeței necesare pentru construirea Spitalului Pitești (n.r. – o suprafață de 4,44 de hectare). Cu mine în birou, Gelu Tofan a completat dosarul cu documente noi. Mai mult, a revenit tot în luna septembrie către minister cu document a cărui dată o puteți vedea: 17 septembrie 2026.
Dosarul era incomplet și era pe masa unui funcționar care avea viteza melcului. Dosarul a fost completat în luna septembrie, iar funcționarul a fost impulsionat de Diana Buzoianu.
Pe 17 octombrie m-am întâlnit cu Gelu Tofan, care mi-a spus că dosarul a fost deblocat, dar nu va mai apuca Buzoianu să îl semneze. De ce a preferat primarul Piteștiului să stea cu dosarul blocat în loc să apeleze la mine – asta în condițiile în care i-am spus personal că atunci când sunt situații care privesc ministerele USR să apeleze cu încredere pentru că mă voi implica – este o întrebare la care trebuie să răspundă Cristian Gentea, la fel cum trebuie să răspundă la o întrebare și mai importantă: de ce minte?”.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.

