Guvernul Luca Niculescu a fost învestit astăzi de Parlament, dar nu și cu voturile senatorilor și deputaților Uniunii Salvați România. Parlamentarii USR au votat împotrivă. Senatorul USR de Argeș Narcis Mircescu explică motivul pentru care noul guvern este unul toxic pentru România.
”Guvernul PSD-ist Niculescu a trecut de Parlament cu trei miniștri cărora niciun român nu le-ar lăsa cheile casei.
Un condamnat penal la șefia Poliției (n.r. – Marian Neacșu), un plagiator la Justiție (n.r. – Radu Marinescu) și la Economie un traseist care a umplut sertarele Parlamentului cu inițiative împotriva băncilor și a investitorilor străini (n.r. – Daniel Zamfir). Sună a banc prost, dar este garnitura de miniștri pe care PSD le-o propune românilor.
Am votat împotriva acestui guvern pentru că fiecare dintre aceste nume arată cum vede PSD statul. Poliția ajunge pe mâna unui om care a stat el însuși în fața judecătorilor, Justiția pe mâna unuia care și-a copiat doctoratul, iar Economia pe mâna celui care a speriat ani de zile exact banii de care România are cea mai mare nevoie.
Am convingerea că românii le vor răspunde în 2028 și le vor spune clar că s-au săturat de portbagaje pline, de cutii de pantofi și de demnitari plimbați cu jeturi private”.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.


