Senatorul de Argeș Narcis Mircescu a participat astăzi la sediul central, din București, al Uniunii Salvați România la consultările pe care premierul desemnat, Luca Niculescu, le-a avut cu liderii USR pentru alcătuirea unui nou guvern.
În ceea ce privește programul de guvernare, Narcis Mircescu i-a cerut prim-ministrului desemnat să mențină hotărârea luată de Guvernul Bolojan, la propunerea USR, de eliminare a impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA), impozit care a afectat și uzina Automobile Dacia din Mioveni.
”Am discutat și aspecte legate de programul de guvernare. Personal, am insistat pe menținerea deciziei de eliminare a IMCA de la 1 ianuarie 2027, având în vedere că acest impozit afectează mai multe industrii, inclusiv principalii producători auto din România, Dacia și Ford”, declară senatorul Narcis Mircescu, președinte al USR Argeș.
Amintim că, încă din februarie 2023, Narcis Mircescu s-a declarat categoric împotriva așa-numitei taxe de solidaritate, avertizând că va avea impact negativ asupra uzinei Automobile Dacia – DETALII ȘI IMAGINI AICI.
În ciuda semnalelor de alarmă trase, impozitul a fost introdus în decembrie 2023, la inițiativa PSD.
Odată ce a reintrat la guvernare, USR a cerut și a obținut în coaliție ca impozitul minim pe cifra de afaceri aplicat marilor companii să fie înjumătățit de la 1 ianuarie 2026 și eliminat de la 1 ianuarie 2027 – AMĂNUNTE AICI.
Din punct de vedere politic, liderii USR i-au reiterat premierului desemnat poziția partidului față de formarea unui nou guvern: ”Ne-am arătat disponibilitatea de a ne asuma responsabilitatea guvernamentală împreună cu PNL și UDMR. De asemenea, l-am informat pe premierul desemnat că nu vom face parte dintr-un guvern alături de PSD”, precizează Narcis Mircescu.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.


