Incident grav în comuna Mălureni. Două femei au fost lovite de un bărbat cu o bâtă din lemn. Individul a reacționat violent după ce femeile i-au reproșat că a intrat cu animalele sale la pășunat pe terenurile lor.

Cele două femei au suferit leziuni, având nevoie de îngrijiri medicale la spital.

Poliția l-a reținut pe bărbat, care are 60 de ani, pentru 24 de ore, iar astăzi Judecătoria Curtea de Argeș a hotărât arestarea lui preventivă pentru 30 de zile.

IPJ Argeș informează: ”Pe data de 7 octombrie 2026, polițiștii Secției de Poliție Rurală Domnești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș cu privire la săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe și au reținut un bărbat de 60 de ani.

Din cercetări a reieșit că, pe fondul unui conflict spontan, pe 6 octombrie 2026, în jurul orei 17:00, bărbatul, din comuna Mălureni, ar fi lovit cu o bâtă din lemn două femei în timp ce se aflau pe raza localității lor de domiciliu. Cele două persoane vătămate au suferit leziuni care au fost supuse evaluării din punct de vedere medico-legal”.

Pe 7 octombrie, individul a fost reținut pentru 24 de ore. Astăzi, la propunerea procurorului de caz, Judecătoria Curtea de Argeș a dispus arestarea lui preventivă pentru 30 de zile.

”Cercetările continuă, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite și luarea măsurilor legale care se impun”, precizează IPJ Argeș.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *